Sâmbătă, 14 nov., a fost o zi mare pentru cei de la ARCA: era planificată lansarea rachetei suborbitale Helen. Din păcate, din cauza unor circumstanţe, despre care voi vorbi mai jos, procedura de lansare nu a putut fi dusă până la capăt. Cu toate acestea, ziua mea de naştere a fost marcată de acest eveniment, care m-a emoţionat şi continuă să mă inspire în fiecare zi!
Duminică seara am fost invitată de către Andreea Tănăsescu la conferinţa de presă organizată de cei de la ARCA pentru a comunica rezultatele celei de-a treia misiuni întreprinse. Emoţiile au fost foarte mari, iar bucuria pe măsură, fiindcă aveam să cunosc oamenii pe care îi admir de ceva timp…
You can read more about it and about ARCA Space Program in this older post.
LE: the launch was rescheduled due to some complications with the solar balloon. I’m sure the ARCA team will do a great job! We’re right beside you, guys! Keep dreaming big!
În seara asta am avut parte de cea mai frumoasă zi de naştere posibilă!
După Internetics, am fost “ademenită” în El Comandante, la îndemnul prietenei mele, Georgiana, de a merge să ne vedem cu nişte prieteni buni. Ea s-a comportat ca o adevărată actriţă de Oscar şi nu mi-am dat seama de nimic din ce mă aştepta. Oana a dispărut şi ea de la Internetics brusc, susţinând că are o problemă urgentă de rezolvat, dar nici asta nu mi-a trezit suspiciuni. Alexandra a participat şi ea la pregătirea surprizei, nelăsând la voia întâmplării nici un detaliu. Aşa că am rămas mută de uimire când mi-am văzut prietenii adunaţi, lumânările de pe tort aprinse şi ei cântându-mi “La mulţi ani”… Emoţiile m-au copleşit şi am început să plâng de fericire, lucru pe care nu l-am mai făcut de prea multă vreme.
Mi-am dat seama că la cei 22 de ani ai mei cel mai important lucru din viaţa mea sunt prietenii, părinţii, iubitul şi oamenii extraordinari din jurul meu! Ei sunt cei care mă motivează, cei care mă susţin şi cei care mă fac mai fericită decât credeam că aş putea fi! Cred cu tărie că nimic nu ar avea sens dacă am fi singuri, dacă n-am avea cu cine să ne împărţim vieţile şi visele.
Vă mulţumesc din tot sufletul că sunteţi alături de mine! Nimic din lume nu este mai important ca voi, cei care mă faceţi să vreau să fiu mai bună în fiecare zi. Le mulţumesc şi prietenelor care nu au reuşit să ajungă în seara asta (Adina, Rebeca, Dania) şi tuturor celor care, prin urările lor, m-au făcut să ma bucur de toţi oamenii şi de toate lucrurile din viaţa mea!
O să vă adresez şi vouă urarea pe care am primit-o în buchetul imens de trandafiri cu care m-au copleşit minunaţii mei prieteni: “Îţi dorim să fii mereu cel puţin la fel de fericită ca acum!“. Şi eu vă doresc, din inimă, acelaşi lucru. Şi să aveţi prieteni cel puţin la fel de minunaţi ca ai mei!
LE: Oana a scris extrem de frumos şi emoţionant despre fericire. Citiţi şi simţiţi!
- sâmbătă e ziua mea, de care n-am niciun chef, dar trebuie s-o îndur şi pe asta;
- duminică…sper să mai trăiesc.
Şi de ce toată lumea a organizat săptămâna asta 6 evenimente care se suprapun? Nu mai exista nicio săptămână în tot anul ăsta? S-au aliniat astrele? A prescris calendarul mayaş că asta e săptămâna ideală pentru evenimente legate de online? What’s the big idea?
De-a lungul timpului, am descoperit, asimilat şi m-am resemnat în faţa faptului că nu-mi place să fac anumite lucruri de una singură. Nu aş merge nici în ruptul capului singură la teatru sau la cinema sau prin vreo ceainărie sau alt loc public de tipul ăsta. Nu-mi place decât rareori să mă plimb singură pe străzi, să le savurez farmecul şi să observ. Dacă nu am cu cine să discut, dezbat, analizez lucrurile pe care le văd şi le simt, atunci jumătate din distracţie se pierde.
Desigur, nu simt nevoie de companie 24/7, pentru că am nevoie de linişte când lucrez şi când citesc şi am şi eu, ca toată lumea, nevoie de spaţiu personal. Cu toate astea, mă întreb dacă ar trebui să mai lucrez la necesitatea mea de a avea prietenii alături…Poate că nu e chiar în regulă să mă simt ciudat de una singură în contexte sociale precum cele descrise mai sus .
La voi cum e? Preferaţi să ieşiţi singuri sau însoţiţi? Până la ce punct este omul un animal social?
Sorin Rusi a fost atât de drăguţ încât să mă includă în cele 12 twitteriţe care să ilustreze cele 12 luni ale anului. Sunt foarte flatată şi mă bucur să fiu nominalizată printre atâtea fete frumoase câte populează blogosfera românească. Eu le-aş vota pe toate. Şi, dacă aş putea să-mi aleg, aş vrea să fiu noiembrie, luna mea preferată.
PS: Să ştiţi că mă puteţi vota. Nu mă supăr! Ar fi o surpriză frumoasă de ziua mea, care se apropie cu paşi repezi.
Sunt, în lumea asta, oameni care visează frumos, aşa cum majoritatea dintre noi o facem. Cu toate că fiecare dintre noi avem visuri măreţe, unii parcă au vise out of this world. Şi ceea ce e absolut uimitor e că ei au şi capacitatea extraordinară de a le pune în aplicare. Oamenii aceştia ne redau speranţa în viaţă, în viitor, în noi şi în omenire. Nu pot folosi decât cuvinte absolute pentru a vorbi despre oamenii excepţionali de la ARCA (Aeronautics and Cosmonautics Romanian Association). Continue reading
